Postari etichetate ‘pensii’

Buzunăreală legală: Câmpulungeni obligaţi să plătească de două ori contribuţia la fondul de pensii

Sucevenii care desfăşoară activităţi independente ca PFA şi aveau contracte în derulare cu Casa Judeţeană de Pensii Suceava se pot trezi că acum trebuie să plătească de două ori pentru acelaşi lucru. Au păţit-o cel puţin două persoane până acum, obligate să achite atât sumele din contractele vechi, cât şi cele conforme OUG 58/2010. Oamenii se declară revoltaţi, mai ales că explicaţiile primite au fost halucinante.

Funcţionari obligaţi să hărţuiască pensionarii

Funcţionarii Primăriei municipiului Câmpulung Moldovenesc s-au ales şi cu salariile diminuate, dar şi cu obligaţia “de serviciu” de a face treaba altora şi de a încasa înjurăturile de la populaţie pentru măsuri aberante dispuse de alte instituţii.

Ultima pensie a condamnatilor

Pensionarii câmpulungeni s-au grăbit vineri să îşi ridice bruma de pensie de pe carduri, după ce în ultimele zile a circulat insistent un zvon potrivit căruia pensiile ar fi putut să întârzie “strategic”, ca să nu mai prosteze nimeni când vor veni la timp, chiar şi diminuate.

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes
Powered by WordPress | Find BlackBerry Phones for Sale Online. | Thanks to Top Bank CD Rates, Free MMORPG Games and Home Information Packs

Compression Plugin made by Web Hosting