Apel general

AICI YO 8 SGM … APEL GENERAL …”

SAU FAŢA NEVAZUTĂ ORI NEŞTIUTĂ A UNOR LUCRURI

100_2198In toate domeniile există o faţă nevazută a lucrurilor. De cele mai multe ori aceasta se caracterizează prin modestie, profesionalism calitaţi demne de invidie datorita purităţii…adica absenţei influenţei algoritmului bolnavicios al unei aiurea culori politice.

De 5 ani de când m-am stabilit în urbea câmpulungeană mi-a fost dat sa aud nenumărate, diverse si colorate poveşti scornite de răspândaci mediatici amatori şi de ocazie doar din dorinţa nebună de “a scoate mizeria în stradă să o vadă toată lumea”

Fiecare om si familie primeşte o educaţie care îi permite să străbată cât mai bine drumul vieţii. Alţii haiducesc la drumul altora şi, în nemernicia lor, doresc “moartea caprei vecinului”. Şi pentru că mai toată media românească şi cârcotaşii vorbesc şi promovează în special eternele zvonuri sau ştiri cotidiene precum crimele, tâlhăriile, jafurile şi alte mârşăvii îmi permit eu, cu această ocazie, să scot în evidenţă contrariul acestor realităţi cotidiene şi anume…una din acele feţe nevăzute dar extrem de frumoasă a lucrurilor.

100_2943Mă refer la Radioclubul Câmpulungean “HERTZ” înfiinţat anul acesta printr-o iniţiativă privată şi având indicativul YO 8 KSV.

Cei 7 membrii ai radioclubului se pot capta zilnic în benzile de radioamatori şi cu mare bucurie îi poţi auzi pe aceşti inimoşi promotori ai frumosului menţionând apăsat şi cu mândrie în limba română sau în limbile de circulaţie internaţională “aici YO 8 KSV din Câmpulung Moldovenesc”. Aceşti inimoşi radioamatori sunt:

  1. Damian Silviu – din Câmpulung Moldovenesc

  2. Damian Lucian – din Câmpulung Moldovenesc

  3. Dumitrescu Marian – din Câmpulung Moldovenesc

  4. Tabără Nicolea – din Câmpulung Moldovenesc

  5. Damian Vlad – din Câmpulung Moldovenesc

  6. Paisa Gabriel – din Piatra Neamţ şi

  7. Dumitrescu Bogdan – din Bucureşti

Chiar dacă ultimii de pe listă sunt din alte localităţi aceştia au ales ca punct de lucru şi Radioclubul din Câmpulung Moldovenesc şi nu au reţineri în a răspunde cu indicativul ”portabil” – Câmpulung Moldovenesc.

Radioclubul câmpulungean “HERTZ” are ca principale obiective în acest an, participarea la toate concursurile naţionale şi internaţionale, participarea la gestionarea situaţiilor de urgenţă, atragerea tinerilor şi pregătirea acestora în vederea autorizării. La aproape două luni de funţionare trei din cei 7 componeţi ai radioclubului câmpulungean au participat la, Campionatul internaţional al României desfăşurat de pe locaţia vf.Rarău la începutul lunii iulie şi la Campionatul IARU (International Amateur Radio Union) care a avut loc în a doua jumătate a lunii iulie având ca bază de lucru cota 2280 m din masivul Călimani unde a obţinut locul 15 din peste 250 radiocluburi din ţară şi străinătate participante. Rezultatele concursului anterior nu au sosit dar sunt convins că radioamatorii câmpulungeni nu pot fi clasaţi în afara plutonului fruntaş.

Această realitate este doar una din multele lucruri bune şi frumoase care se întâmplă în Câmpulung Moldovenesc. Vă provoc cu această ocazie ca toţi cititori acestui sumar informativ să pună mâna pe tastatura calculatorului sau pe creion şi să promoveze prin scris faţa nevăzută dar frumoasă a lucrurilor şi locurilor Câmpulungului Moldovenesc.

Aici YO 8 SGM (Marian DUMITRESCU) – prezent permanent în banzile de 20, 40 şi 80 m

QSL? (puteţi confirma recepţia)

Post to Twitter

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes
Powered by WordPress | Find BlackBerry Phones for Sale Online. | Thanks to Top Bank CD Rates, Free MMORPG Games and Home Information Packs

Compression Plugin made by Web Hosting