Un grup de 11 turişti, între care 7 copii cu vârste sub 10 ani şi 4 adulţi, a fost salvat miercuri noapte din Cheile Moara Dracului, la Câmpulung Moldovenesc, printr-o operaţiune complexă derulată de forţe ale ISU, Serviciului Public Salvamont şi Jandarmeriei Montane. Toţi membrii grupului au fost recuperaţi în siguranţă şi au ajuns teferi la destinaţie.
Grupul făcea parte dintr-o tabără organizată în zona Valea Caselor şi a făcut în cursul zilei de miercuri o excursie pe masivul Rarău. La întoarcere, membrii grupului au încercat să abordeze traseul prin Cheile Moara Dracului, fără să ţină cont că a plouat torenţial şi apele de pe versanţi afectează traseul respectiv. Nivelul apei în chei a crescut brusc cu cca 40 cm, stânca a devenit extrem de alunecoasă şi grupul s-a aflat în imposibilitate de a înainta sau de a se deplasa înapoi. Conducătorii grupului au avut însă inspiraţia de a se opri pe loc şi au apelat numărul de urgenţă 112, în jurul orei 21. La faţa locului s-au deplasat imediat forţe ale ISU, un echipaj al salvamontiştilor şi trei jandarmi montani de la Câmpulung Moldovenesc. Salvatorii, 24 de persoane în total, au colaborat exemplar şi, întrucât operaţiunea a fost eficiant organizată, toţi membrii grupului blocat în chei au fost recuperaţi în siguranţă.
Potrivit precizărilor şefului Serviciului Public Salvamont Suceava, Voicu Raia, demersul de salvare a însemnat recuperarea fiecărui turist, pe rând, pe coardă întinsă pe munte. „A fost o operaţiune clasică de salare, care a necesitat întinderea de coardă şi preluarea câte unui membru al grupului. Noi am asigurat partea de sus a traseului pe coardă, fiecare a fost apoi preluat de oamenii ISU şi jandarmii au sprijinit la nevoie şi au asigurat zona. Din punctul nostru de vedere, forţele de intervenţie s-au completat şi sprijinit perfect, am lucrat excelent împreună. Unica problemă a fost, ca de obicei, sistemul de alarmare de la 112. Din nou nu a fost sesizat Dispeceratul Salvamont, cum cere protocolul şi noi am intervenit numei pentru că ne-au anunţat cei de la ISU şi jandarmii şi nu puteam lăsa oameni în pericol pe munte. Fiecare dintre forţe era necesară în operaţiune, s-a dovedit că nu există între noi o concurenţă absurdă, ci o foarte eficientă cooperare. Aceste deficienţe grave de alarmare nu le înţelegem, nu ştim cui folosesc, dar ştim că în situaţii critice se pierde timp în timp ce ne chemăm unii pe alţii şi pot fi în joc vieţi omeneşti. Nu e prima oară când se întâmplă şi sperăm să nu se ajungă la vreo situaţie dramatică înainte să priceapă cineva la 112 că forţele de intervenţie trebuie să se ocupe de treaba lor, nu să joace telefonul fără fir unele cu altele în situaţii în care fiecare minut contează”, ne-a spus şeful salvamontiştilor suceveni. Salvatorii au mai precizat că nici un membru al grupului de turişti nu a fost rănit şi că s-au ales numai cu spaima.
Totodată, având în vedere acest incident, salvatorii montani au precizat din nou că turiştii trebuie să evite Cheile Moara Dracului în perioadele ploioase şi este indicat să se informeze telefonic la numărul 0salvamont sau la 0745313052 asupra condiţiilor de pe trasee chiar înainte de a porni la drum pe munte. Avertismentul vine şi în perspectiva sosirii a sute de pelerini la Mănăstirea Rarău, la icoana făcătoare de minuni, pe 15 august, de sărbătoarea Sfintei Maria. Special pentru acest eveniment şi pentru că de obicei cu această ocazie unii pelerini sunt imprudenţi sau comit excese, jandarmii montani şi salvamontiştii au anunţat că vor suplimenta patrulele pe munte. Pentru sosirea pelerinilor accesul auto spre masivul Rarău este posibil în prezent numai prin Chiril iar accesul pietonal este permis pe toate traseele cunoscute, cu excepţia celui marcat cu triunghi albastru prin Valea Seacă, închis definitiv din cauza obstacolelor şi gradului de pericol. Turiştilor care în această perioadă se vor afla totuşi pe traseul marcat cu cruce roşie care trece prin Cheile Moara Dracului li se recomandă insistent ca, dacă sunt surprinşi de vreme ploioasă, să se oprească şi să contacteze telefonic salvamontiştii, pentru a putea fi ghidaţi în siguranţă pe trasee ocolitoare. (IT)

Postat in
Tags: 







