Archiva pentru July, 2010

Câmpulungul se va înfrăţi cu Avezzano

Municipiul Câmpulung Moldovenesc se va înfrăţi cu localitatea italiană Avezzano, a anunţat primarul municipiului, Gabriel Şerban, care a precizat că demersurile vor fi finalizate înainte de sfârşitul anului.

Festivalul “Întâlniri bucovinene” s-a amânat

Festivalul internaţional de foclor “Întâlniri bucovinene”, în etapa sa românească, manifestare ce urma să se desfăşoare în acestă lună la Câmpulung Moldovenesc, a fost amânat de autorităţile locale

Funcţionari obligaţi să hărţuiască pensionarii

Funcţionarii Primăriei municipiului Câmpulung Moldovenesc s-au ales şi cu salariile diminuate, dar şi cu obligaţia “de serviciu” de a face treaba altora şi de a încasa înjurăturile de la populaţie pentru măsuri aberante dispuse de alte instituţii.

Primarul câmpulungean nu ştie dacă va face concedieri

Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Şerban încă nu ştie dacă va recurge sau nu la concedierea unora dintre subordonaţi pentru a reduce cheltuielile din administraţie, aşa cum a anunţat Guvernul că se va proceda. Potrivit precizărilor primarului, salariaţii săi sunt şi aşa puţini.

Comisia pentru pastile scumpe

O comisie formată din şefii secţiilor, directorul economic şi managerul Spitalului Municipal din Câmpulung Moldovenesc decide care dintre bolnavii internaţi primeşte medicamente scumpe şi care nu. Directorul Eugen Ciosnar ne-a precizat că se decide strict în funcţie de gravitatea cazului şi că s-a ajuns aici pentru a se putea gestiona cât mai bine fiecare pastilă în condiţiile dificultăţilor frinanciare.

Concursul de escaladă, amânat de codul portocaliu

Campionatul de escaladă „Rarău Climbing Open 2010”, care trebuia să aibă loc în perioada 9-11 iulie pe 20 de trasee de pe masivil Rarău, a fost amânat din cuza vremii. Decizia a fost luată de organizator, Serviciul Public Salvamont Suceava, din cauză că avertizările meteo primite au indicat condiţii ce fac imposibilă escalada

Tabără internaţională de pictură

Până pe 11 iulie localitatea suceveană Vatra Moldoviţei găzduieşte Tabăra internaţională de pictură „Bucovina – trecut, prezent şi viitor”.

Rarău Climbing Open 2010

În perioada 9-11 iulie a.c. Pe masivul Rarău se desfăşoară a şasea ediţie a concursului de escaladă „Rarău Climbing Open”, organizat de Serviciul Public Salvamont al judeţului Suceava. Ediţia 2010 reprezintă o reluare a competiţiei după doi ani de pauză cauzată de unele dificultăţi tehnico-organizatorice.

Trasee turistice din Vama, marcate cu bani de la Guvernul francez

s_7

O delegaţie franceza din localitatea Eybens, regiunea Grenoble, din care a facut parte si viceprimarul localitatii, dna Dominique Scheiblin, a vizitat in aceste zile comuna Vama. Delegaţia a asistat la finalizarea şi inaugurarea unui proiect finantat de Primaria Eybens si Ministerul Afacerilor Externe al Frantei.

Duduiţe cu bundiţe din Câmpulung merg la botezul PCR de mâine

Organizaţia judeţeană Suceava a PAS va participa la Congresul de la Bucureşti din 3 iulie cu o delegaţie condusă de liderul său, ing. Vasile Bostaca. Din delegaţie, potrivit precizărilor acestuia, vor face parte şi două domnişoare ce vor purta costumul popular bucovinean şi vor avea scurte discursuri de salut în congres.

Muntele Rarău nu mai este complet izolat

Accesul auto spre masivul Rarău este din nou posibil, după ce muntele a fost, practic, izolat de restul lumii timp de două zile. Situaţia s-a produs din cauza furtunilor şi ploilor, care au dus la ruperea drumurilor, alunecări de teren, doborârea unor arbori şi formarea unui strat de noroi de zeci de centimetri grosime în unele locuri

Podul din Buneşti, din nou învins de ape

Podul peste râul Moldova, aflat în cartierul Buneşti al municipiului Câmpulung Moldovenesc, a fost afectat grav de ape. Podul a mai fost doborât în 2008

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes
Powered by WordPress | Find BlackBerry Phones for Sale Online. | Thanks to Top Bank CD Rates, Free MMORPG Games and Home Information Packs

Compression Plugin made by Web Hosting